BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

ISTORICUL BISERICII

„ SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL”

                                               
  
„Muzeul de Istorie al Municipiului București se află in posesia unei hărți color (M.I.M.B. inv. Nr.25167) intitulat㠄Harta hotarului hasului Giurgiului scoasă după alta hartă asemenea ce se află la Sfânta Mitropolie -1831” realizată pe hârtie, cu dimensiunile de 0,32 X 0,53 m, ce face o delimitare precisă a așezărilor din interiorul ei și a satelor învecinate incluse în raia.

    Dacă în privința reliefului datele prezentate sunt puține, în schimb informațiile despre ape sunt bogate. Sunt menționate pe harta de la Vest la Nord-Vest următoarele cursuri de ape: „ Pârâul Cacaleți”, „Pârâul ce vine de la Putineiu”, „Pârâul Odivoii”, etc.(ILFOV FILE DE ISTORIE, pg. 257-259, București 1978).

    Comuna Putineiu ocupă o suprafață de 95 Km2, în partea de Sud a județului Giurgiu, pe șoseaua Giurgiu- Alexandria, fiind situată la 80 Km de București și 19 Km de orașul Giurgiu. Amplasată în Câmpia Burnasului la aproximativ 17 Km de Dunăre, comuna Putineiu este favorizată de rețeaua hidrografică permanentă asigurată de „Pârâul ce vine de la Putineiu”, adică Ciuvica.

    Păstoritul, ocupația de bază din vremuri îndepărtate a locuitorilor de pe aceste meleaguri, furniza produsele lactate și altor localități. Chiar numele comunei este direct legat de „putineiul” folosit pentru prepararea untului.

    Documentele istorice atestă existența comunei Putineiu cu peste 400 de ani în urmă. Astfel Nicolae Bălcescu consemnează în „Românii supt Mihai Voievod Viteazul” c㠄 …. avangarda romană ….. înaintă până la sat, la Putineiu, unde întâmpinând avangarda tătărască o izbi cu vitejie și o înfrânse.”(14.01.1595)

    Până la ciuma declanșată în timpul domnitorului fanariot Ioan Gh Caragea (1812-1818), ce a decimat aproape în întregime populația, satul Putineiu era așezat pe Dealul Morilor, în partea de Sud – Est a actualei biserici. În acel loc s-a pomenit din bătrâni că a existat o biserică cu hramul „ SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHIVA” pe seama căreia în anul 1830 a fost hirotonit preot MANEA zis POPA RADU (Condica anului 1830, îngrijită de mitropolitul Grigorie de Căldărușani 1823-1834, după cum aflăm scris mai recent în revista B.O.R. nr. 5-6/1934)
    La 1 Mai 1835 a fost pusă piatra de temelie a bisericii cu hramul „SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL” și a fost ridicată cu fonduri adunate din donațiile enoriașilor și mai ales din donațiile moșierului HAGI IORDAN și ale soției sale MARIA MARGHIOALA. Alegerea hramului „Sf. Ioan Botezătorul” este în strânsă legătură cu numele ctitorului principal. Acesta a donat bisericii și obiecte de cult, unele păstrându-se și astăzi.

     Pentru timpul respectiv, Biserica se impunea prin mărimea sa ( Lungimea de 21metri, lățimea de 7 metri și înălțimea de 4 metri). Biserica este construită în stil românesc, având formă de navă și o singură turlă situată în partea vestică a ei. A fost construită din cărămidă arsă cu grosimea pereților de 70 cm. În naos are doi stâlpi de susținere, iar bolta bisericii este în formă de semicerc. Pictura a fost în cărbune și ștearsă, asupra ei intervenindu-se în timp, prin realizarea unei picturi în ulei și cu culori închise. Pe exterior biserica are opt contraforți.
    În timp biserica a suferit unele modificări atât interioare cât și exterioare constând în reparații sau modificări. Astfel in 1866 preotul Stoica a adăugat în partea vestică a bisericii un pridvor mic. În anul 1900, preotul Colțan Dumitru a turnat în biserică ciment și a împrejmuit curtea bisericii. În anul 1948 preoții Raportaru Constantin, Simion Gheorghe, Castriș Alexandru și Georgescu Ion au făcut restaurarea exterioară a bisericii care suferise în urma cutremurului din 1940. În anul 1945 au construit o clopotniță frumoasă din fier-beton. În anul 2000 preoții ȘTEFAN MARIUS - MUGUREL și GĂULEA MARIAN - GABI, au refăcut acoperișul bisericii cu ajutorul enoriașilor dar în special cu ajutorul Domnului Director OANCEA TUDOR.  În anul 2003, cu ajutorul Primăriei și al Domnului Primar BREAZU GHEORGHE vechiul pridvor a fost dărâmat și construit unul mult mai mare având suprafața de 12m2 . În anul 2006 s-a restaurat exteriorul bisericii în totalitate, adică vechea tencuială a fost dată jos până la cărămidă, pereții întăriți cu plasă sudată, apoi tencuiți și vopsiți cu vopsea lavabilă, cu ajutorul Domnului ȘOLDEA DANIEL iar in anul 2007 biserica a fost refacută și la interior tot pe cheltuiala acestuia. De asemenea, a fost înlocuită vechea tâmplărie de lemn cu tâmplărie PVC cu geam termopan, lucrare sponsorizată de Domnul BREAZU GHEORGHE. În interior s-a înfrumusețat cu o frumoasă mochetă dăruită de Domnul OANCEA TUDOR, care a sponsorizat și lucrarea de refacere a instalației electrice.  În anul 2008, Domnul ȘOLDEA DANIEL dimpreună cu soția sa au înfrumusețat Sfânta Biserica cu o frumoasă catapeteasma din lemn de stejar, lucrată de sculptorul Foșalău Ioan din Neamț.

 



SLUJITORI AI BISERICII „SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL”


Preot DUMITRU
Preot VIȘAN
Preot TUDOR
Preot DIMA
Preot STOICA
Preot COLȚAN DUMITRU
Preot IONESCU FLOREA
Preot DELCEA ALEXANDRU
Preot SERGHIE IOAN
Preot RAPORTARU CONSTANTIN
Preot SIMION GHEORGHE
Preot CASTRIȘ ALEXANDRU
Preot GEORGESCU ION


Preot ȘTEFAN GH. MARIUS - MUGUREL ( începând din anul 1994 - 2008 transferat la Catedrala Episcopală din Giurgiu)


Preot GĂULEA F. MARIAN - GABI ( începând din anul 2000 - 2009 transferat la Parohia "Sfânta Maria" (Teatrul de Vară-Giurgiu )

 

Preot Milea Ciprian ( începând din anul 2009)

 

Preot Nicolaie Bogdan ( începând din anul 2010)

 

 

parohia_putineiu_giurgiu@yahoo.com

 

 

Parohia Putineiu
Episcopia Giurgiului